Ateneul Român din București, unul dintre câștigătorii Mărcii patrimoniului european în cadrul selecției europene din anul 2023
Noutăți
Ateneul Român, sediu al Filarmonicii „George Enescu” din București, se numără printre cele șapte noi situri ce au fost desemnate de Comisia Europeană pentru a primi Marca patrimoniului european ca recunoaștere pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei sau în construirea Uniunii Europene.
Celelalte situri câștigătoare ale sesiunii 2023 sunt: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); Mânăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Olanda); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala - Living Epic Heritage (Finlanda) și Sant’Anna di Stazzema (Italia).

Ateneul Român este cel de-al treilea sit din România care primește Marca patrimoniului european, după Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați (azi sediu al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”), selectat în anul 2021 și Memorialul Sighet, din Sighetu Marmației, județul Maramureș, selectat în anul 2017.
Ceremonia oficială de decernare a Mărcii Patrimoniului European 2023 se va desfășura la Antwerp, Belgia, în 17 aprilie 2024 iar comunicatul de pe site-ul Comisiei Europene este disponibil aici: 
 
Despre Ateneul Român din București

Ateneul Român este un edificiu marcant al orașului București. El a fost construit de Societatea Ateneul Român la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a găzdui o bibliotecă publică, conferințe, concerte de muzică clasică, expoziții și alte activități cultural-artistice, în cadrul misiunii sale de popularizare a culturii prin orice mijloace. Începând din 1889, Ateneul găzduiește Societatea Filarmonică Română (în prezent Filarmonica „George Enescu”), fondată cu aproape două decenii în urmă pentru a disemina cultura muzicală și pentru a populariza capodoperele compozitorilor clasici. Aceste societăți culturale și clădirea lor emblematică fac parte din procesul de modernizare a Principatelor Unite Române, care au fost declarate regat în 1881, după ce și-au dobândit independența ca stat față de Imperiul Otoman la sfârșitul războiului ruso-turc (1877-1878). Prin faptul că a găzduit și găzduiește concerte ale unor mari compozitori și orchestre din Europa, Ateneul Român a avut un rol esențial în difuzarea muzicii clasice europene încă de la crearea sa. Începând din 1958, Ateneul Român găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente muzicale clasice din lume, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, în onoarea marelui compozitor român. De asemenea, Ateneul găzduiește conferințe publice cu laureați ai Premiului Nobel, scriitori renumiți și profesioniști din întreaga Europă, scoțând în evidență democrația și valorile europene și promovând cultura și știința.

Marca patrimoniului european
este o iniţiativă a Uniunii Europene instituită prin Decizia nr. 1194/2011/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2011 și menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tineretului european valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură şi patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniunea Europeană şi a dialogului intercultural. Pot fi expresie a acestor valori situri de o mare varietate de manifestare - monumente, situri (naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane), peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri şi obiecte culturale şi patrimoniu imaterial asociate unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan - care au vocaţia de a plasa istoria şi cultura naţională a fiecărei ţări într-un context de relevanţă europeană.

Până în prezent, au primit Marca patrimoniului european 67 de situri din Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria.

Mai multe informaţii despre siturile care au obţinut Marca patrimoniului european sunt disponibile accesând acest link: 


Institutul Național al Patrimoniului are rolul de a implementa programul Mărcii patrimoniului european în România, în cadrul căruia organizează sesiunile de preselecție națională. Situl Ateneul Român din București a câștigat preselecția în sesiunea 2022-2023 și, prin urmare, a fost propus pentru a intra în etapa de selecție la nivel european. 

Raportul juriului european care a selectat cele 7 situri câștigătoare dintre cele 16 candidaturi pentru anul 2023 poate fi consultat accesând link-ul: 

04/12/2024 Institutul Național al Patrimoniului

Fii la curent cu noutățile Institutului Național al Patrimoniului!

Urmărește-ne pe website, dar și pe rețelele sociale!

Alte știri

04/23/2024

04/22/2024

04/16/2024