SHARE

Home
Institutul Naţional al Patrimoniului

Academia de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în România postcomunistă”, 4-12 august, Iași

Scoala de Vara WebSitel

 

Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, organizează în perioada 4-12 august 2013 Academia de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în România postcomunistă”.

Programul propune participanților o aprofundare a politicilor culturale și impactul pe care acestea le-au avut asupra patrimoniului cultural. Accentul va fi pus pe formarea mentalităților, a memoriei colective și a discursului în spațiul public după 1989.

În procesul de cunoaștere și aprofundare vom avea alături lectori, personalități marcante ale mediului academic, ale vieții politice românești si ale societății civile.

Conceptul acestei Academii de Vară este sublinierea parcursului temporal al spațiului construit românesc, ținând cont de vicisitudinile istoriei și de schimbarea regimurilor politice.

Astfel, ne propunem punerea în valoare a patrimoniului ca principală direcție de dezvoltare culturală şi de prezervare a identității naționale. Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita patrimoniul UNESCO din Moldova, monumente istorice și ecleziastice.

Programul se adresează studenților din cadrul ciclului de licenţă, masterat și doctorat de la Facultăţile de Stiinţe Politice, Istorie, Relaţii Internaționale și Studii Europene, Arhitectură, Sociologie, Jurnalism, Administraţie Publică, Marketing Politic, Drept, Studii de Securitate şi Apărare.

             Selecţia participanţilor se va face pe baza unui CV, o scrisoare de intenție și o scrisoare de recomandare. Trimiterea aplicațiilor se poate face până la data de 20 iulie 2013 la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. . Formularele vor fi scanate, într-un singur document. Acestea vor fi evaluate de către un juriu format din membrii INP. Participanții vor fi contactați ulterior.

Toate costurile, incluzând transport, cazare, masă, vor fi suportate de către organizatori.

 

Noutăți