SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Directorul General al Institutului Național al Patrimoniului va vizita lăcașul de cult „Templul Coral” aparținând Comunității Evreilor din București

Rate this item
(0 votes)

La invitația Federației Comunităților Evreiești din România, domnul Alexandru Muraru, Directorul General al Institutului Național al Patrimoniului împreună cu specialiști ai Institutului vor efectua luni, 21 octombrie a.c., ora 12.00 o vizită la monumentul istoric     Templul Coral”, situat în București pe str. Sfânta Vineri, nr.9-11.

Vizita are ca scop evaluarea lucrărilor de consolidare –restaurare efectuate până în prezent la clădirea Templului precum și o analiză a posibilității de acordare de finanțare din Fondul Timbrului Monumentelor Istorice pentru conservarea și restaurarea componentelor artistice: pictură și vitralii.

Templul Coral este un monument istoric de clasă A și reprezintă centrul religios, spiritual şi cultural al evreilor din România, cu prioritate pentru membrii Comunității evreilor din București. Denumit “Nava Amiral”, Templul Coral este deosebit de reprezentativ pentru emanciparea Cultului Mozaic din România şi pentru arhitectura sfârșitului de secol XIX, privind aria clădirilor cu program religios.

Cu un puternic potențial spiritual şi cu un aspect monumental deosebit, Templul Coral din București a fost construit în anii 1864-1866. A suportat o serie de reparaţii sumare ca urmare a seismului din noiembrie 1940, a devastărilor datorate rebeliunii legionare din ianuarie 1941 cât și după cutremurul din 1977.

In anul 2006, clădirea Templului a fost expertizată iar în anul 2007 s-a elaborat proiectul de consolidare – restaurare.

Un ajutor esențial a venit din partea Primăriei Municipiului București - Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic prin includerea lucrărilor de restaurare a fațadelor decorative în Proiectul cultural de sprijinire a lăcașurilor de cult monumente istorice din București.

Istoric INP

Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu. INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.

Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).

Read 2272 times