SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Conferința finală de lansare a proiectului "Gastroetnica. Un polonic de retete traditionale"

Rate this item
(0 votes)

               Un polonic de rețete tradiționale. Gastroetnica, gastronomie tradițională în comunitățile multietnice din Dobrogea”

Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Programe, împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, cu Asociația ”Dobrogea-istorie și civilizație” au onoarea de a vă invita la prezentarea proiectului ”Un polonic de rețete tradiționale. Gastroetnica, gastronomie tradițională în comunitățile multietnice din Dobrogea”.

Evenimentul va avea loc joi, 14 noiembrie 2013, orele 13.00, la Biblioteca Județeană ”I.N. Roman” din Constanța. Proiectul cultural este realizat de Institutul Național al Patrimoniului și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  

Pe teritoriul Dobrogei, comunităţile de lipoveni, aromâni, tătari, bulgari, greci, italieni și-au dezvoltat propria lor gastronomie, un bun exemplu al unei culturi specifice lor. Practicile, tehnicile, simbolurile, obiceiurile privitoare la gastronomia unei comunităţi fac parte din modelul unei culturi şi sunt importante în cunoaşterea identităţii comunităţii respective. Aceste 6 comunităţi, lipoveni, aromâni, tătari, bulgari, greci, italieni din Dobrogea, sunt un subiect puţin studiat, mai ales în privinţa alimentaţiei tradiţionale.

Studiul gastronomiei tradiţionale presupune un mare efort de sinteză ce aduce împreună descoperirile tuturor celorlalte cercetări într-un mod firesc, prin care putem face cunoscută printr-o abordare mai accesibilă şi eficientă, cultura celor 6 comunităţi din Dobrogea, publicului larg!

Principalul scop al proiectului este cel de recuperare a valorii identitare a acestor comunităţi, deseori izolate, precum şi legătura care se poate crea între generaţii în cadrul comunităţilor respective, eventuala stimulare a atractivităţii și din punct de vedere gastronomic a zonei dobrogene. Valorificarea segmentului gastronomic tradiţional va putea permite dezvoltarea şi poate coeziunea mai strânsă a acestor comunităţi, care sunt deţinătoarele acestui patrimoniu imaterial, protejându-şi şi consolidându-şi identitatea proprie.

Crearea unui eventual model turistic care se va articula în jurul particularităţilor bucătăriei tradiţionale din aria tuturor celor două judeţe, Constanţa şi Tulcea, va permite prin proiecte viitoare integrate o dezvoltare pe termen lung cu beneficii culturale şi social-economice locale, regionale şi naţionale.
Postarea pe website- ul dedicat proiectului ,
www.gastronomietraditionala.ro, pe o hartă digitală a celor mai importante monumente din zonă, precum şi a celor mai importante pensiuni, sperăm să asigure atracția turistică mai mare către aceste locaţii.

Read 6044 times