SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Comunicat de Presă

Rate this item
(0 votes)

Începând cu data de 5 martie 2014, noul Director general al Institutului Național al Patrimoniului este Arh. Radu Petre NĂSTASE, șef de lucrări la Universitatea de Arhitectură și Urbanism " Ion Mincu" București.

Despre INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general/manager, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu.
INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).

Read 2988 times