SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Comunicat de Presa

Rate this item
(0 votes)

Directorul General al Institutului Național al Patrimoniului, arh. Radu-Petre NĂSTASE, s-a alăturat delegației conduse de Viceprim-ministrul Liviu DRAGNEA, în vizita care a avut loc în perioada 4-5 Iunie, în județele Suceava, Iași și Botoșani.

În cursul vizitei au fost discutate aspecte referitoare la continurea procesului de restaurare a obiectivelor monument istoric- Casa Sofian, Botoșani și Catedrala Mitropolitană, Iași, prin Programul Național de Restaurare, gestionat de INP, cu sprijinul și cofinanțare din partea Companiei Naționale de Investiții, a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În cadrul vizitei de la Botoșani au avut loc discutii între IPS Teofan, primarul orașului Botoșani, Ovidiu PORTĂRIUC, împreună cu deputați și senatori locali printre care deputatul Andrei DOLINEASCHI, alături de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătalin NECHIFOR.

Delegația oficială s-a încheiat la Iași, la Catedrala Mitropolitană unde IPS Teofan a prezentat proiectul de consolidare, restaurare și modernizare a complexului Catedralei Mitropolitane, în prezența Viceprim-ministrului Liviu DRAGNEA, a primarului orașului Iași Gheorghe NICHITA și a altor oficialități.

Au avut loc întâlniri între Viceprim-ministrul Liviu DRAGNEA, IPS Teofan, primarul orașului Iași Gheorghe NICHITA, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului Radu-Petre NĂSTASE și directorul general al Companiei Naționale de Investiții Manuela Irina PĂTRĂŞCOIU, vizând definirea oportunităților de colaborare interinstituțională. S-a pus accentul pe importanța restăurării și punerii în valoare a patrimoniului cultural național de către Guvern prin programele și instituțiile cu atribuții în acest domeniu.

La întâlniri au fost prezenți proiectanții și constructorii celor două monumente, Casa Sofian, înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice, cod BT-II-m-B-01906, Botoșani și Catedrala Mitropolitană, Iași, cod LMI IS-II-m-A-04069.01, Iași .

 

Informatii de background INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Ministerului Culturii. INP este condus de Arh. Radu Petre Nastase, care este Director general si Președintele consiliului de administrație și coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu. INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).

Read 1938 times