SHARE

Home
Institutul Naţional al Patrimoniului

Universitarul Alexandru MURARU este noul președinte-director general al Institutului Național al Patrimoniului


Bucureşti, 17 aprilie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ

Universitarul Alexandru MURARU este noul preşedinte-director general al Institutului Naţional al Patrimoniului

Ministrul Culturii, dl. Daniel BARBU, l-a numit pe universitarul Alexandru MURARU în funcţia de preşedinte-director general al Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), instituţie de importanţă naţională care gestionează, coordonează şi finanţează întreaga politică în domeniul patrimoniului din România. 

 Alexandru MURARU (30 de ani) este doctor în Ştiinţe Politice (Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi), cercetător ştiinţific şi profesor asociat în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Este, de asemenea, cercetător asociat în cadrul Institutului Român de Istorie Recentă (Bucureşti). A beneficiat de burse de studii la University of Utrecht (Olanda), Center for Advanced Holocaust Studies (Washington DC, S.U.A) şi a unei burse doctorale finanţate de Comisia Europeană prin programul POSDRU (2008-2011); a susţinut numeroase conferinţe internaţionale şi a participat la seminarii şi programe academice în Europa şi America de Nord. A absolvit două programe de master, în Istorie Românească şi Ştiinţe Politice, ambele în cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi; publică frecvent studii, articole şi recenzii pe teme de istorie recentă, relaţii internaţionale sau teorie politică. În perioada 2005-2009 a fost consilier la Cancelaria Primului-Ministru al României, iar în intervalul aprilie-decembrie 2007 a fost consilier personal al Ministrului Justiţiei. În perioada 2011-2013 a fost consilier pentru Parlamentul României. În mai 2008, a fost decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu medalia "Regele Mihai I pentru Loialitate".

Alexandru-MURARU

 

Informaţii de background


Institutul Naţional al Patrimoniului este o instituţie publică de importanţă naţională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie şi care coordonează întreaga activitate a instituţiei. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanţează, prin acordarea de credite, obţinute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituţia are numeroase atribuţii în privinţa protejării şi promovării monumentelor istorice naţionale, cât a celor incluse în lista patrimoniului naţional, fiind în acest sens şi punctul de contact naţional UNESCO. În acelaşi timp, INP dezvoltă programe şi proiecte naţionale şi europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice şi editează numeroase lucrări şi publicaţii periodice în domeniu.
Prima instituţie care a avut ca obiect evidenţa şi cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta şi-a schimbat denumirea, structura şi arhitectura instituţională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist şi după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca preşedinţi personalităţi marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940), N. Ghika-Budeşti, Ştefan Balş, Arthur Verona, Horia Teodoru ş.a.

Noutăți