SHARE

Proiecte
Institutul Naţional al Patrimoniului

Restauratori români: Arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)

Rate this item
(0 votes)

Institutul Naţional al Patrimoniului a continuat, în anul 2016, ciclul de proiecte culturale "Restauratori români", coordonator arh. Anca Filip, finanţat de Uniunea Arhitecţilor din România din Fondul "Timbrul Arhitecturii",menit să evoce, să readucă în actualitate şi să pună în valoare opera înaintaşilor arhitecţi, cu contribuţii majore la dezvoltarea domeniului protecţiei şi restaurării monumentelor istorice, care au activat în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice şi al Direcţiei Monumentelor Istorice, cu un proiect menit să evoce complexa activitate a arhitectului Ştefan Balş, cel care este pe drept numit "părintele şcolii româneşti de restaurare". În cele peste şase decenii de activitate, Ştefan Balş a restaurat peste 50 de monumente şi ansambluri istorice şi a format noi generaţii de arhitecţi restauratori. El este autorul a numeroase studii şi cercetări publicate în reviste de specialitate, a unor lucrări cu caracter monografic, a importante comunicări ştiinţifice.
Proiectul cultural şi-a propus cercetarea, aducerea în actualitate şi punerea în valoare a operei lui Ştefan Balş, atât prin perspectiva practicii de restaurare cât şi prin cea a discursului teoretic. Prin cercetarea, inventarierea şi digitizarea bogatului fond documentar datorat arhitectului, aflat în arhiva şi biblioteca Institutului Naţional al Patrimoniului, fondurile Comisiunii Monumentelor Istorice şi Direcţiei Monumentelor Istorice, care includ şi o donaţie de documente făcută de arhitect către arhiva institutului la începutul anilor `90, proiectul contribuie şi la salvgardarea şi punerea în valoare a documentelor de arhitectură, care, printr-o promovare şi difuzare adecvate, facilitează accesul specialiştilor şi a publicului larg interesat la arhiva de restaurare. Materialul digitizat este încărcat pe pagina web a proiectului cultural www.stefan-bals.ro.

Ciclul "Restauratori români" a debutat în anul 2014, printr-un proiect dedicat evocării complexei activităţii desfăşurate de arhitectul Horia Teodoru (1894-1976), în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice www.horia-teodoru.ro. Anul 2015 a fost dedicat arhitectului Ion D. Trajanescu (1875-1964) www.trajanescu.ro.  

Read 225 times